O primărie a dat peste 5 milioane de euro pe pârtie de schi, dar a omis două detalii esențiale. Acum trebuie să scoată bani în plus

O primărie a dat peste 5 milioane de euro pe pârtie de schi, dar a omis două detalii esențiale. Acum trebuie să scoată bani în plus
Publicat: 10/10/2017, 17:42
Actualizat: 11/02/2019, 16:53

După ce a cheltuit 24 milioane de lei, pentru amenajarea unei pârtii de schi, cu telescaun și instalație de nocturnă, municipalitatea din Bistrița a descoperit că lucrările făcute inițial nu sunt suficiente pentru funcționarea pârtiei de schi, iar anul acesta Primăria continuă investițiile într-un proiect nefuncțional deocamdată.

Astfel, s-au alocat sume noi de bani pentru realizarea a trei lucrări de importanță deosebită pentru funcționarea pârtiei, respectiv amenajarea unor peroane de ucare și coborâre pentru cei care folosesc telescaunul, realizarea unor lucrări pentru nivelarea și drenarea pârtiei și amenajarea unor șanțuri care să preia apele reziduale.

Conform reprezentanților Primăriei Bistrița, pentru efectuarea celor trei lucrări, care nu au fost cuprinse în proiectul inițial de amenajare al pârtiei, au fost lansate noi proceduri de achiziții.

„Au fost lansate de Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița procedurile de achiziție pentru realizarea unor peroane din pavele, care vor deservi telescaunul, valoarea investiției fiind estimată la 28.000 de lei. De asemenea, o sumă de 29.688 de lei a fost alocată pentru lucrările de nivelare a pârtiei și alți 19.226 de lei pentru realizarea șanțurilor de scurgere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Pentru amenajarea pârtiei de schi, Primăria Bistrița a accesat un credit pe o perioadă de zece ani. Aceasta este construită la o altitudine de 680 de metri, are 1,2 kilometri lungime și este dotată cu un telescaun cu patru locuri, instalație de nocturnă și instalație pentru produs zăpada artificială.

Pârtia nu a fost inaugurată încă, deoarece iarna trecută lucrările nu au fost gata la timp și municipalitatea nu a găsit o firmă care să opereze investiția.

Pârtia de schi face parte dintr-un proiect amplu de amenajare a unui Complex Sportiv de Agrement Polivalent – Wonderland, care se întinde pe o suprafață de 300 de hectare. Complexul va avea zone de agrement atât pentru sporturile de iarnă – pârtia de schi, patinoar în aer liber și o zonă pentru practicarea sporturilor de vară cu Aqualand, bazine de înot, terenuri de tenis, de basket și golf, dar și un hipodrom.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×